Potrivit unui comunicat de presă, un număr de 15 mașini electrice ar urma să ajungă la Primăria municipiului Galați după ce Administrația Fondului pentru Mediu a aprobat cererea de finanțare depusă pentru 15 ecotichete în valoare de 1.800.000 de lei. Este vorba despre programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic 2020-2024.
„Sunt primele mașini electrice care vor ajunge în parcul auto al Primăriei municipiului Galați. La Galați au fost instalate deja 46 de stații pentru încărcarea mașinilor electrice, iar prin proiectele câștigate deja prin PNRR vom ajunge în perioada următoare la un total de aproape 200 de astfel de stații. În prezent, în municipiul Galați sunt înregistrate 3.007 mașini electrice și hibrid. Dintre acestea, 499 sunt full-electric și 2.508 plug-in hybrid”, transmite administrația locală.
Municipiul Galați a atras deja, prin PNRR, pentru transportul public în comun, fondurile necesare pentru 62 de mijloace de transport noi și nepoluante, autobuze electrice (42), tramvaie (10) și microbuze electrice (10), care vor ajunge la Galați în perioada următoare.