Cartel Alfa cere amânarea negocierilor legii salarizării cu Comisia Europeană

Cartel Alfa cere amânarea negocierilor legii salarizării cu Comisia Europeană
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Legea salarizării trebuie discutată şi negociată mai întâi cu sindicatele din România, nu "negociată" cu Comisia Europeană, susţine Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa, într-o declaraţie transmisă Agerpres.

"Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa ia act de informaţiile apărute în spaţiul public, conform cărora Ministerul Muncii negociază legea salarizării cu Comisia Europeană. Este un lucru cât se poate de grav, atâta timp cât negocierile şi consultările cu sindicatele la nivel naţional nu au fost finalizate. Este anormal ca un act normativ să fie discutat la nivelul Comisiei Europene, fără ca forma legii să fie rezultatul unei consultări cu partenerii sociali vizaţi direct de prevederile sale", a menţionat Bogdan Iuliu Hossu.

Potrivit acestuia, discuţiile sporadice care au avut loc până în prezent cu sindicatele pe subiectul noii legi a salarizării "au constat în câteva întâlniri la nivelul unor ordonatori de credit din sistemul public (nu toţi!), în cadrul cărora li s-a prezentat unor sindicate (nu toate din acel sector!) propunerea ordonatorului, pe acea componentă".

"Nu au avut loc consultări nici în toate familiile ocupaţionale, cu organizaţiile sindicale care reprezintă domeniul respectiv, nici la nivel integrat, intersectorial, cu confederaţiile sindicale la nivel naţional. Comunicările publice ale doamnei ministru, de natură să liniştească salariaţii că noua lege va asigura venituri corecte şi echitabile, nu pot fi interpretate decât ca o mare diversiune, atâta timp cât construcţia legii se face atât de netransparent. Afirmaţiile făcute reflectă realitatea trunchiat, în cel mai bun caz, sau sunt direct înşelătoare: nu scade salariul de bază, dar scad veniturile salariale. Considerăm că nu este cazul să repetăm experienţele nefericite de la reforma pensiilor, unde am văzut sacrificarea a sute de mii de persoane pentru interese de grup sau populist electorale", a precizat liderul sindical.

În opinia sa, construcţia unei noi legi a salarizării care are ca obiectiv asigurarea echităţii trebuie însoţită de reforma distribuţiei sarcinii fiscale.

"Amintim decidenţilor politici că lucrătorul pleacă acasă cu venitul net, iar sarcina fiscală pe veniturile din salarii este excesivă. Aşa cum am văzut şi în cazul legii pensiilor, funcţionarii Ministerului Muncii sau decidenţii politici nu au expertiza adecvată pentru o construcţie legislativă de o asemenea complexitate, istoric generatoare de inechitate în sistemul public şi în societate. Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa cere de urgenţă amânarea discuţiilor cu UE referitoare la proiectul noii legi a salarizării şi demararea consultărilor la nivel naţional", a menţionat Hossu.

Citit 377 ori Ultima modificare Marți, 07 Mai 2024 18:11

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro