Poliţia olandeză antirevoltă a pus capăt, marţi, unei demonstraţii pro-palestiniene la Universitatea din Amsterdam, intrând cu buldozerul peste baricade şi reţinând 125 de persoane în confruntări uneori violente, au anunțat autorităţile, conform Reuters, citată de HotNews.
Solicitările Universităţii din Amsterdam şi ale primarului ca protestatarii să părăsească campusul au fost ignorate, a precizat poliţia. În mesajele postate în cursul nopţii pe reţeaua X, poliţia a susținut că a trebuit să acţioneze pentru a opri manifestaţia şi să demonteze corturile care fuseseră instalate de protestatari. Aceştia au aruncat cu pietre şi petarde.
Toţi manifestanţii, mai puțin patru dintre ei, au fost ulterior puși în libertate. Cei patru fuseseră reţinuţi sub acuzaţia de violenţă publică şi insultarea unui poliţist.
Un polițist a fost rănit, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei, adăugând că încă nu este clar câte alte persoane sunt rănite.
Universitatea din Amsterdam a refuzat să comenteze, dar protestatarii au declarat că au cerut ca şcoala să rupă legăturile cu Israelul.